blog nr.2 - COTIDIAN

De ce să nu te compari cu alţii

2012-01-21T05:05:00.000-08:00

Pentru că fiecare are şansa şi drumul lui, oricât de anevoios poate părea uneori. Depinde doar dacă alegi sau nu ceea ce ai de făcut. Şi mai ales, în ce manieră o faci.

Pentru că primul pas în evoluţie nu îţi cere să te uiţi în exterior, ci mai curând să priveşti spre interior. Să observi de unde ai pornit, unde eşti şi către ce te îndrepţi.

Pentru că raportat la unii, poţi fi o furnică obosită, iar vis a vis de alţii poţi fi Everest în toată splendoarea sa. Şi atunci fie te subestimezi, fie te supraestimezi. E de dorit doar să te autoevaluezi.

Pentru că eşti singurul responsabil pentru ceea ce trăieşi. Nu te ajută cu nimic să estimezi cât de bun sau rău este un alt om, atâta vreme cât tu nu-ţi cunoşti identitatea. După ce o vei dobândi, nu vei simţi să delimitezi spaţiile altora, ci doar pe-al tău.

Pentru că, dacă eşti ocupat în a-ţi trăi experienţa şi-aduce plusul de valoare de în viaţa ta, constaţi că a te uita în curţile vecinilor îţi fură din timp.

Pentru că ceea ce poţi lua din experienţele altora este doar informaţa care te ajută să creşti. Dacă nu poţi ajuta cu ceva, să condamni un om pentru alegerile sale în funcţie de ceea ce tu consideri "corect" sau "greşit" nu e eficient.

Copilăria ce mi-a mai rămas...

2012-01-08T10:55:00.000-08:00

De la fereastra garsonierei în care locuiesc lumea se vede uneori altfel.
Forfota din timpul zilei dispare treptat pe măsură ce soarele renunţă la postul de pază pe cer, şi lasă luna pentru schimbul de noapte.
M-am apropiat de fereastra căutând parcă ceva. Nu ştiam ce. Instinctiv, am ridicat ochii către cer. Luna nu era acolo. În seara asta cerul e negru. Sper că nu de furie, ci ca semn că a tras oblonul pentru odihnă.

Dacă cerul nu m-a primit cum se cuvine, am început să privesc străduţele înguste, luminate ca de nişte felinare, două-trei autoturisme rătăcite prin cartier, care se învârt precum leul în cuşcă până să ajungă la destinaţie, aşa cum mă învârtea mai deunăzi un taximetrist turmentat de culoarea leilor în portofel, care se făcea că nu-mi nimereşte blocul, pentru că gândea, probabil, ca moldovenii nu ştiu să se orienteze în Cluj. I-am schimbat mentalitatea în câteva secunde, dupa ce i-am indicat politicos, dar articulat, drumul cel mai scurt către blocul meu. Dar să nu-mi amintesc prea detaliat despre individ, căci l-am sancţionat la momentul potrivit. Revin la tablou.

Privirea m-a condus acum spre blocul de vis a vis. Trebuie să menţionez, nu sunt de fel o indiscretă, pătrund în casele şi sufletele oamenilor dacă şi atât cât îmi este permis. Dar perdele roşiatice şi totuşi transparente ale unei ferestre de vis a vis mi-au făcut cu ochiul.
Doi copilaşi care păreau că se joacă de-a ceva mi-au amintit instantaneu de jocul de-a "Baba oarba" sau bătaia cu perne, pe care le încercam în copilărie cu frate-miu, spre disperarea bunicii, care avea senzatia mai mereu, că ne certam sau ne băteam pe bune, chiar şi atunci când n-o făceam. Şi m-a cuprins nostalgia...
Mi-e dor de clipele acelea în care singurele griji erau dacă o să mă găsească sau nu Cătă cu ochii închişi, fără totuşi să-l las să se împiedice de vreun scaun rămas nelalocul lui. Şi dacă o să ne descopere mama şi tata că am rupt stinghia de la pat, pentru că ne credeam acrobaţi la circ şi săream de pe stinghie pe saltea, până a facut stinghia "poc!"
Atunci visam cu disperare să cresc mare şi să pot purta pantofii mamei fără să-mi rămână loc de încă un călcâi în spate... Acum visez cu disperare să mă mai pot întoarce în timp. Şi-atunci trăiesc o indiscreţie ca cea de mai devreme ca pe-un joc trecut al copilăriei mele. Fără să mă simt vinovată că n-am ascultat sfatul mamei, şi că m-am uitat totuşi pe geam, în apartamentul vecinilor. Fără să-mi pese că nu-i frumos să spionezi, nici măcar dacă perdelele sunt colorate şi copiii aceia seamănă atât de mult cu mine şi Cătă când eram mici, cu unica diferenţă că aici băieţelul părea mai mare decât fetiţa.

Şi picând aşa pe gânduri, m-am trezit realizând că personajele amintirilor mele dispăruseră... În camera alăturată, unde jaluzelele deschise lăsau să se vadă pereţii verzi decoraţi cu câteva flori cu petale mari. Îşi continuau jocul aici. Nu ştiu ce joc. Ştiu doar că ţopaiau într-un fel în care doar copilăria îţi permite să o faci. Şi-apoi se îmbrăţişau. Şi iar ţopăiau. Şi eu priveam. Ca la teatru. Jocul acesta al copilăriei ce nu se va mai întoarce niciodată, dar pe care-l păstrez cu nişte detalii exagerate, uneori, în memorie.

A mai plecat un OM: Mălina Olinescu

2011-12-12T00:45:00.000-08:00

La fel ca în cazul Mădălinei, aş fi vrut să mă abţin de la a scrie despre acest subiect trist, însă nu reuşesc. Nu reuşesc pentru că moartea acestor artişti îmi aminteşte cât de vinovaţi suntem cu toţii, mai ales când începem să-i judecăm. Şi mai ales, să-i judecăm fără temei. Fără să-i fi ascultat suficient înainte, fără să le fi cunoscut strădania şi succesul din vremea în care valorile încă mai erau promovate, fără să fi înţeles măcar în mică parte cum funcţionează un suflet de artist.

Artiştii sunt prin definiţie oameni sensibili şi introvertiţi, oameni în al căror suflet nu poţi sonda cu uşurinţă. Însă dincolo de orice titulatură şi ocupaţie, cred că fiecare-şi are doza de tragism. Fiecare-şi cunoaşte îndoielile, orice suflet de om e încercat de frământările proprii, într-o măsură mai mare sau mai mică. Faptul că unii sunt mai puternici decât alţii nu ne dă dreptul de a ne transforma în judecători în astfel de situaţii.

Dacă există cineva care-i poate reproşa Mălinei gestul său, aceia sunt poate apropiaţii, care o plâng mai mult decât noi şi-i vor simţi lipsa mai mult decât noi, ceilalţi. Noi, cei care ne grăbim să comentăm şi să judecăm, din lipsă de ocupaţie sau pentru că sună bine să emiţi opinii, mai bine decât să taci. Evident, acesta e cel mai simplu procedeu. Ca şi in cazul Mădălinei! ( E imposibil să evit asemănarea, căci Mălina, ca şi Mădălina, a fost şi rămâne o artistă care ar fi trebuit promovată, nu alungată din peisajul artistic, în favoarea... chiloţilor şi sutienelor atent decupate!)
Oare se va întâmpla la fel şi acum? Vor vui televiziunile despre moartea artistei, cu tardive şi inutile păreri de rău? Nu mă prea uit la televizor, dar o să încerc să urmăresc fenomenul, din curiozitate. Din curiozitatea de a afla câţi artişti trebuie să se mai sinucidă până să ne revenim şi noi puţin, până să-i omagiem la momentul potrivit, nu post mortem. Fie că se sinucid sau nu din dragoste, e mai mult decât cert că insuccesul profesional este un factor determinant într-un astfel de context. Mai ales dacă vorbim de aceşti oameni care fuseseră conştienţi de valoarea lor şi totuşi, dacă nu suna comercial, cum să le fi fost promovată această valoare?...

A mai plecat un OM, frumos şi tânăr, o voce valoroasă, o ALTĂ VOCE VALOROASĂ pe care n-am auzit-o nici la radio, nici la televizor, în ultima vreme, mai deloc...

O carte, mai multe poveşti - LOCUL POTRIVIT

2011-11-23T07:12:00.000-08:00

Nu e simplu să faci recenzia unei cărţi atunci când îi cunoşti personal autorul. Cel puţin nu pentru mine, pentru că oricât de critică aş fi, oricum mă voi bănui de uşor subiectivism. Şi totuşi:

Locul Potrivit e o carte altfel.
M-a fascinat şi m-a îngrozit deopotrivă. De când am început-o, nu am reuşit să o mai las. M-a atras maniera foarte directă de expunere a ideilor, însă m-a şocat brutalitatea anumitor imagini create. Cred că autorul putea fi puţin mai blând cu unele personaje, dar luând partea bună, tocmai aici e farmecul. Dincolo de mesajul final, pentru mine, fascinaţia apare în clipa în care cartea e atât de bine scrisă, încât citind, trăiesc fiecare părticică din povestea personajului. A personajelor, în acest caz.

O carte care îmbină decenţa unor idei admirabile cu exprimarea lor indecentă, pe alocuri, pentru că vulgariatatea e tot o forma de exprimare, în concepţia autorului. Vulgaritate care vine totuşi din firesc, din incontrolabil.

O carte în care povestea fiecărui personaj e atractivă prin însăşi existenţa lui. Şi parcă se învârt cu toţii în cerc, nu ştii niciodată al cui e următorul loc la confesor.

O carte pe care am citit-o de trei ori şi aş citi-o iar, pentru că pare o poveste banală, dar e mai mult de atât. Atrage prin lejeritatea compoziţiei şi menţine suspansul prin abundenţa trăirilor. Aduce cu sine soiul acela de banalitate cu care te poţi identifica în aşa manieră încât ţi-e teamă ca, reîntors la realitate, să nu constaţi că unul dintre personaje eşti chiar tu, asta dacă nu cumva te regăseşti într-o anume măsură în toate.

O carte despre oameni ca mine, ca tine, cu viaţa lor cotidiană, cu propriile năzuinţe şi ambiţii, care-şi poartă povestea până la un final aproximativ fericit.
De ce aproximativ? Pentru că fericirea nu e aceeaşi pentru fiecare. :)
Autorul dă nota pozitivă fiecărei poveşti, pentru că "Viaţa este făcută din aceste mici fragmente de durere, bucurie, încercări care te pun în genunchi doar ca să îţi permită să te ridici în picioare mult mai puternic", spune Emanuel Grigoraş.

O carte care-mi aminteşte că violenţa nu naşte doar monştri, dragostea din adolescenţă nu durează veşnic, iresponsabilitatea curmă vieţi, dar solidaritatea încălzeşte sufletul chiar şi în ultimă instanţă.

O carte despre care nu vă spun mai mult, pentru că merită să o parcurgeţi singuri.
Mai multe păreri şi modul în care fi achizitionată atât în format electronic, cât şi tipărit, găsiţi la Locul Potrivit

Despre renunţare

2011-10-18T16:38:00.000-07:00

Te baţi cu pumnii în piept că merită orice efort.
Te minţi singur(ă) că situaţia se va schimba.
Pui celorlalţi întrebări retorice, pentru a nu exista posibilitatea de a ţi se răspunde dur vis a vis de situaţia existentă.
Găseşti o serie de minunate avantaje pe termen lung.
Ironizezi eşecul, te prefaci că-l accepţi.
... doar din teama de a renunţa. Din teama de a recunoaşte că cel mai bine e să te cari.
Doar pentru că a rămâne în acelaşi loc pare mult mai convenabil, acest lucru nu implică necesitatea de a-ţi reconsidera eforturile (nu puţine la număr, în unele cazuri, însă inutile, de cele mai multe ori), eforturi depuse doar pentru a nu schimba peisajul, a nu declinti confortul, a nu sari din schemă.

Ca în majoritatea situaţiilor nefavorabile, prejudecăţile şi ambiţia inutilă detronează semnele clare din exterior, scurte oglindiri ale universului lăuntric în mediul care-ţi decide existenţa.

Cât de des ai amânat renunţarea?:)

Nu, mulţumesc!

2011-09-10T13:47:00.000-07:00

Fiecare opinează după cât şi cum îl duce capul. De multe ori, cei pe care-i "duce" cel mai bine, nu opinează. Ei tac. Conservă informaţia, contemplă peisajul, adulmecă trăirile (cu ghilimelele de rigoare), deschid gura doar în momentul potrivit.

Nu-mi displace să primesc opinii din dreapta sau stânga cu privire la ceea ce am de făcut, însă ideea e să le şi cer, iniţial. De altfel, mă cam pot lipsi de părerea unora cu care, fără supărare, nu mi-am văzut ochii de prea multe ori în viaţa asta. Iar în una anterioară, cu atât mai puţin.
Ştiu, titlul de experţi în vieţile altora le-ar plăcea multora. Dar cu viaţa lor, cum rămâne?
Iată că în seara asta am fost critică. Prea critică? Păi mi s-a cam acrit să fiu doar amabilă. Mai treziţi-vă la realitate şi uitaţi-vă în propriile ogrăzi, căci capra vecinului se descurcă şi fără voi.

P.S. A nu se lua prea personal. Îmi place să mă joc uneori cu sensurile cuvintelor, cu unica menţiune ca esenţialul să fie transmis. Şi-apoi, şi în joacă se învaţă viaţa.

Informaţii

2011-08-18T06:10:00.000-07:00

Citesc, ascult, vizionez, înţeleg şi aleg în consecinţă.
De obicei, când nu înţeleg, întreb. Uneori mi se răspunde, alteori nu. Atunci ştiu că asta e pentru că voi înţelege singură la un moment dat.
Din tot soiul de informaţie care ajunge la mine, zilnic, selectez de cele mai multe ori ceea ce îmi este necesar. Se prea poate să mai omit câte ceva, din neatenţie, însă în ultima vreme am reuşit să omit intenţionat ceea ce eram convinsă că nu mă ajută cu nimic( de ce m-ar interesa de câte ori a fost Mărioara Zăvoranu la vrăjitoare sau din ce motiv a plecat Moni în America? Sau multe alte asemenea poveşti mediatice ori chiar din "imediata mea apropiere"?). Nu vreau să spun că n-or fi avut motivele lor, fiecare, dar asta nu-mi îmbogăţeşte cu nimic cultura generală. În puţinul timp în care deschid televizorul încerc să găsesc ceva care să-mi fie util, pentru minte ori pentru suflet. Iar în timpul ce-l petrec alături de oameni, la fel. Restul e... tăcere.
Şi ajung iar la ideea enunţată şi într-un post anterior: în fond, nu mă chiar deranjează să fiu incomodă. Asta stârneşte, în sine, selecţia naturală.

Prieteni, PRIETENII

2011-05-11T02:58:00.000-07:00

Prietenii mei sunt oamenii cei mai sinceri. Sau cel puţin aşa cred şi simt, de vreme ce încă rezistă lângă mine.
Da, sinceritatea este, în opinia mea, o însuşire obligatorie atunci când vine vorba despre prietenie. Şi nu numai, dar evit să scriu o postare interminabilă ( am "darul" de a divaga).
Nu pot să am aproape oameni care se tem de mine. Oameni care nu-şi iau curajul de a-mi spune clar şi răspicat: "Nu, acum nu-mi place ce faci, dar ai putea remedia în felul x". Ori oameni care-mi aprobă părerile doar de dragul de a o face, doar pentru că sună mai frumos să avem aceeaşi opinie decât să existe contradicţie. Încep să am îndoieli cu privire la o persoană care nu are, niciodata, nimic de obiectat. Nu pot evolua lângă un astfel de om. Prietenia, fiind viaţă în sine, înseamnă şi evoluţie. O prietenie trainică începe prin sinceritate, continuă prin sinceritate şi devotament, prin înţelepciune şi răbdare, şi mergând pe premisa acestea, e posibil să fie veşnică. Deci:

- spune clar ceea ce ai de spus, în clipa în care te simţi stânjenit sau deranjat de anume context, atunci când eşti cu un prieten! Orice reproş ulterior ar putea dăuna amândurora sau tuturor, dacă e vorba de un grup.

- foloseşte, totuşi, tonul potrivit şi cuvintele potrivite. Modul în care transmiţi mesajul este foarte important.

- simte-te în siguranţă lângă prietenii tăi, iar dacă nu reuşeşti, încearcă să descoperi "fisura".

- iubeşte-i detaşat şi iartă-i sincer, lăsându-i să înţeleagă cu adevărat unde au greşit şi ce te-a deranjat, dacă s-a ajuns acolo.

- înţelege-i, ascultă-i, apreciază-i.

Citez: Pentru o politică mai feminină

2011-04-30T00:01:00.000-07:00

"Bărbaţii au întotdeauna nevoie de ocheada provocatoare, de gestul stimulator al unei femei, ca să-şi mobilizeze resursele războinice, strângând din fălci şi jucându-şi bicepşii. Femeile, dimpotrivă, au instinctul de a urmări efectele cruzimii cu un soi de "îngerească" obiectivitate. Au oricand la îndemână surâsul inocent şi stupoarea ipocrită. Dar nu ne-ar prinde bine o mică injecţie de graţie feminină? Şi, de vreme ce s-a găsit femeia care să ne doboare, nu vom gasi şi una care să ne ridice? De ce n-am încerca să cultivăm, măcar un sezon, virtuţile feminităţii? O voce mai scăzută, o umoare mai răbdătoare, o minimală preocupare pentru flirt şi seducţie. Am avea multe de învăţat de la partenerele noastre: cum se valorifică un compromis, cum se profită dulce de pe urma unui conflict consumat, cum se fentează galeş încăpăţânarea adversarului, cum se tace, cum se vorbeşte în dodii, cum se înjură cu zâmbetul pe buze, cum se ucide din priviri, cum se mimează umilitatea, cum se exercită puterea cu consimţământul tandru al victimei, cum se obţine compasiunea, cum se cere iertare, cum se smulge o promisiune, cum se calcă o promisiune, cum se salvează un mariaj surpat, cum se poate obţine orice pe bază de blândeţe şi farmec. Misterul feminităţii - care include, între altele, misterul discreţiei, al slujirii, al sacrificiului - ar trebui să se reverse dincolo de sfera domestică, pentru a modela, niţeluş, moravurile comunitare. Aşadar, stimaţi con-sexuali, domesticiţi, un timp, gorila din voi, amânaţi manifestările taurinei potenţe care vă agită. Daţi o şansă harismelor feminităţii. În definitiv, înţelepciunea - Sophia - e o doamnă." Andrei Pleşu - Despre frumuseţea uitată a vieţii

Gala Studcard şi ELSAci susţinători

2011-04-05T03:57:00.000-07:00

Iar mergem la teatru!
De data aceasta, ca reprezentanţi ELSA Cluj-Napoca, pentru că ELSA Cluj-Napoca îşi apreciază sponsorii şi colaboratorii, pentru că ELSA Cluj-Napoca îşi dă silinţa ca evenimentele la care ia parte, ca organizator sau susţinător, să se ridice la un nivel cât mai înalt. Pentru că ELSA Cluj-Napoca înseamnă o mână de viitori jurişti, oameni cu pasiuni diferite, opinii convergente sau divergente, dar cu aceeaşi dorinţă de ascensiune, cu acelaşi simţ al profesionalismului.

Ca să mă fac mai înţeleasă - în această seară, la Teatrul Naţional Cluj-Napoca, de la ora 18.00 au loc două evenimente:
1. Gala 5 ani StudCard (urmând) 2. Piesa de teatru "Revizorul" de N.V.Gogol.

P.S. Şi dacă nu v-am povestit despre Concursul internaţional de procese simulate pe care ELSA Cluj-Napoca, cu sprijinul tehnic al World Trade Organisation(WTO), l-a organizat (ELSA Moot Court Competition on WTO law - Cluj-Napoca Regional Round), acest fapt se datoreaza ideii de a mai păstra şi DOAR pentru mine anume bucurii.

V-am mai spus: îmi place ELSA!

"Sunt un orb", cu Horaţiu Mălăele

2011-03-28T07:47:00.000-07:00

Vineri, 25 martie, am văzut recitalul "Sunt un orb" cu Horaţiu Mălăele, la Teatrul de Comedie, Bucureşti. Aducând în faţa spectatorilor versuri scrise de către Nichita Stănescu, Teodor Paca, George Topârceanu, Emil Brumaru, Mircea Micu, George Ţărnea, Geo Dumitrescu şi alţii, Horaţiu Mălăele a reuşit să treacă de la ironie la tristeţe, de la umor - zambet şi hohote de râs, la emoţii profunde, chiar lacrimi. Nu obişnuiesc să aplaud la teatru decât în final, acela mi se pare momentul potrivit pentru ropotul de aplauze, cu emoţie şi convingere că munca actorilor e răsplătită în felul acesta, însă Mălăele m-a facut să depăşesc această preconcepţie, nu am reuşit să-mi stăpânesc palmele până la final.

Fiecare prezenţă la teatru merită omagiată prin cuvinte, deşi ceea ce eu simt acolo trece, mereu, dincolo de ele.
Am ajuns după vreo trei minute de la începerea spectacolului, pentru prima dată când am întarziat la teatru; mi-am iertat-o doar pentru că n-a depins de mine, iar vinovatul a fost iertat cu uşurinţă pentru că aşa mi-am promis, dacă aveam să ajungem în timp util, să vizionăm piesa.
Am intrat în sală cu inima strânsă, cu speranţa de a reuşi să trec neobservată. Fratele meu intrase puţin înainte, eu am ramas să-mi închid telefoanele. Am ocupat primul loc liber, nepermiţându-mi să-l mai caut pe al meu şi conştientă că aveam să mă ridic dacă mai apărea, cumva, vreun întârziat. Nu a apărut. Am rămas acolo până la final. Poate vă întrebaţi de ce aceste detalii? Pentru că:
A fost primul spectacol la care nu am fost din prima clipă prezentă, nici fizic, nici psihic, ceea ce aduce, pentru mine, un sâmbure nou în experienţa vizionării unei piese. Şi nu neaparat pozitiv, dar l-am depăşit. E ca un sacrilegiu să nu reuşesc să fiu atentă din primele secunde... Dar am reuşit totuşi să mă adun după câteva clipe şi să-i adulmec talentul lui Mălăele. Am râs şi am plâns.
A fost primul spectacol pe care nu l-am dorit pentru mine, ci pentru o persoană dragă, căreia ştiu că teatrul îi bucură sufletul la fel de mult ca şi mie. S-a bucurat, chiar daca am alergat cu sufletul la gură până la uşa teatrului.

Rezultat: plus pe lista surprizelor, minus pe cea a punctualitaţii, plus pe lista emoţiilor, plus pe lista iertării, plus pe lista trăitului la unison a unei piese cu un suflet care înţelege teatrul ca şi mine, plus pe lista regăsirii într-o sală de spectacol a unei incertitudini stranii, izvorată de nicăieri, înţeleasă în final, după anume destainuiri. Plus pe lista amintirilor.

Andrei Pleşu, despre toleranţă

2011-03-06T19:49:00.001-08:00

"[...]O foarte consistentă sursă de toleranţă, insuficient luată in seamă, este umorul. A privi spectacolul lumii fără îndarjire, a şti să te bucuri de farmecul pestriţ al realului, a avea capacitatea de a deosebi lucrurile (puţine la număr) care trebuie luate în serios de cele (foarte numeroase) care nu trebuie luate în serios, şi, mai ales, a nu te lua prea în serios pe tine însuţi, cu opiniile tale pompoase, cu certitudinile tale gata făcute, cu exigenţele tale mai mult sau mai puţin ipocrite - iată o foarte temeinică motivaţie a spiritului de toleranţă. [...] - "Toleranţa si intolerabilul. Criza unui concept", din DESPRE BUCURIE IN EST SI IN VEST SI ALTE ESEURI

"Un cuplu ciudat"

2011-03-06T00:43:00.001-08:00

Duminica trecută, la Teatrul Naţional Cluj-Napoca, a avut loc premiera piesei "Un cuplu ciudat", de Neil Simon, traducere Antoaneta Ralian.
Regizată de Cristian Hadji-Culea, cu scenografie semnată de Valentin Codoiu, avându-i în distribuţie pe: Miriam Cuibus, Irina Wintze, Elena Ivanca, Patricia Boaru, Eva Crişan, Ileana Negru, Dan Chioran, Ruslan Bârlea, piesa a avut succes. Nişte actori buni îţi starnesc lacrimi, ori hohote de râs(ca duminică), in functie de specificul piesei. Dacă spun că au fost geniali, nu exagerez. Iar decorul şi fundalul sonor au completat, bineînţeles, jocul lor.
Dincolo de reacţiile stârnite pe parcursul piesei( îţi era imposibil să-ţi stăpâneşti râsul), în final, aplauzele nu mai încetau, actorii tot fiind chemaţi şi rechemaţi pe scenă.
Eu, încantată, aproape nemişcată, ca mai mereu(doar ochii-mi clipeau si palmele pocneau), îi priveam nostalgic, contemplându-le succesul si hranindu-mă cu el.

"Arta scutură din suflet praful adunat în viaţa de toate zilele." Pablo Picasso

Să dăm carţile pe faţă!

2011-03-05T10:39:00.000-08:00

Pe principiul că, dacă nu cade, pică, sar câte unii la gâtlejul unor domniţe, convinşi fiind de propriul sex-appeal, care e mai mult închipuit, decât real; dar poate că nu ştiam eu şi s-au inventat oglinzile opace?...

Şi, uite aşa, după ce se straduiesc (ca sa nu zic "screm") să le iasă nişte replici siropoase, chipurile captivante, fără nici cea mai mică tentă de a flata (cum să te flateze ceva ce porneşte din start din disperare?) cred dragii "domni" că pot avea orice femeie, pentru că la vremea în care complimentele se vând la colţ de stradă, în viziunea dumnealor orice persoană care poartă mini şi îndrăzneşte să-şi fardeze obrajii şi să-şi contureze privirea, îşi va desface picioarele doar de dragul unui look "stilat", firmă din cap până-n picioare şi a ceasului etalat "cu eleganţă". A, uitasem de maşină, dar acest accesoriu nu apăruse încă în peisaj, exista doar o vagă bănuială, căci cheile se aflau lângă ceaşca cu cafea, şi nu în buzunarul hainei. Revenind: OUPS, eroare!
Oare de ce cred unii bărbaţi că orice femeie cedează, mai devreme sau mai târziu, doar de dragul unei situaţii materiale, sa-i zicem, captivante, dacă asta e una dintre puţinele "calităţi" de care dispune respectivul, dacă nu cumva o fi chiar singura?... Întrebare retorică, bineînţeles, pe care nu reuşesc să o evit întotdeauna, căci nu mereu funcţionează bunul simţ şi toleranţa, nici măcar la mine. Mi se urcă sângele în cap când realizez că există unele personaje care cred cu nesimţire că pot cumpăra orice şi pe oricine.

Când faci compromisuri cu tine, de dragul unei situaţii financiare la care râvneşti, dar pentru care nu faci altceva decât să te vinzi, să nu te mire ca vei fi mai târziu tratat/ă ca un obiect. Te vinzi, te cumpără.

E firesc să dorim cu toţii un trai cât mai bun, dar să mai şi muncim pentru el, zic. Da, îmi poate atrage atenţia un barbat bine îmbrăcat, elegant(am zis ELEGANT, nu împopoţonat) dar aceasta e deja altă discuţie.
Un barbat cu suficient creier va şti mereu să facă din situaţia sa materială un accesoriu care vine la pachet cu potenţialul său uman, nu să-şi etaleze averea în faţa tuturor leşinatelor care visează la maşină din dotare doar pentru că dă mai bine să te plimbi în BMW decât în Dacia Logan. O femeie hotărâtă să evolueze doreşte lângă sine un om, nu o carte de credit.

Nu am nimic cu femeile ambalate frumos, dar lipsite de conţinut. Nici cu bărbaţii din aceeaşi categorie. E dreptul lor să fie aşa cum le place. Tolerez orice şi pe oricine atâta vreme cât nu-mi lezează integritatea fizică sau psihică.
Îmi rezerv însă dreptul de a-mi selecta anturajul. Aşa că, dragii mei, uitaţi-vă bine în jur şi alegeţi în consecinţă. Se poate observa cu uşurinţă momentul în care nu sunteţi doriţi într-un anume context social sau spaţial! Să nu ne mai prefacem pentru că dă bine, să dăm cărţile pe faţă!

Destin si greseli, partea a doua

2011-02-16T14:11:00.000-08:00

Sa fii multumit de tine e unul dintre cele mai dificile lucruri. Si asta pentru ca, oricat ai munci, oricat ai invata, oricat ai cerceta sau vizita, tot traiesti cu impresia(care nu e doar impresie, de obicei) ca mai e, mereu, ceva nou de descoperit, ca dormi prea mult si pierzi timpul inutil, in loc sa-l valorifici citind sau invatand ceva nou, ori ca n-ai timp suficient pentru tot ce ai vrea sa faci, tot pentru ca la un moment dat ai pierdut clipe pretioase nefacand nimic.
Si totusi, traind cu nemultumirea aproape de suflet exista riscul de a te transforma intr-un frustrat, in unul care nu doar ca nu da doi bani pe el, dar chiar nu mai face nici doi bani, pentru ca ceea ce vad ceilalti in tine depinde in primul rand de ceea ce vezi tu. Ceea ce simti tu si felul in care asta ti se reflecta pe chip. Si-atunci te opresti sa te intrebi ce-i cu tine, de unde vine insuccesul, unde ai uitat sa speri, cand te-ai oprit din lupta? Raspunsul e de multe ori mai aproape decat crezi: nu mai stii sa te stimezi pentru ceea ce esti si sa te straduiesti mai bine in ceea ce faci. Ai uitat sa te ierti cu adevarat pentru o greseala, de teama sa nu o repeti, exact la fel sau cu o traiectorie usor deviata, in urmatoarele minute.
Si pentru ca la teorie ne pricepem cu totii, insa practica da batai de cap, te trezesti adesea repus in functiune tot de o critica aspra, dar sincera, ori de o portie buna de plans si de promisiuni care, la momentul respectiv, aproape ca le vedeai scrise cu sange pe coala alba a unui alt inceput, insa nu dupa multa vreme, vei fi lasat picurii de ploaie sa le mai spele intrucatva. Vesnica intrebare:
Pana cand te mai lasi condus de temeri?...

Am timp sa fac ce-mi place?

2011-01-16T11:36:00.001-08:00

"Daca n-ai timp, nu-l mai pierde!" imi zic mie si mai ales altora, caci de obicei e mai simplu sa vezi paiul din ochiul altuia, decat barna din ochiul tau.
Si totusi, simt iar nevoia de o mica pauza, care se transforma uneori in una ceva mai maricica. Imediat dupa, as putea incepe sa ma invinovatesc, dar nu o mai fac de ceva timp, pentru ca in procesul maturizarii am invatat ca trebuie sa-mi accept greselile, slabiciunile, pentru a repara ce-am stricat.
So, nu o sa pledez acum pentru autocontrol desavarsit si rigurozitate excelenta, in privinta muncii, pentru ca asta n-am mai facut la limitele prezentate mai sus de cand eram in liceu. Stiu, indicat e ca procentajul de eficacitate sa creasca din ce in ce mai mult, dar lipsa exercitiului isi spune cuvantul, deci rabdarea e un factor primordial cand vrei sa-ti amintesti cum mai functionezi la capacitate maxima.
Ce vreau sa zic de fapt, va intrebati? Ca am inteles sa-mi planific timpul si dupa propria placere, nu doar dupa ceea ce am de facut, adica TREBUIE, intrucat, atunci cand esti nemultumit de ceea ce e in jur, ma refer aici la imediata apropiere, riscul esecului e mult mai mare. Stiu, nici sa fii iresponsabil nu e chiar solutia potrivita, insa, uneori, mai ajuta si asta la ceva, asa, cat o feliuta din viata, pentru a le savura pe celelalte cat mai frumos, pe parcurs. Si, din nou, rabdare!
La treaba, ca pauza s-a terminat.

De ce nu-mi plac mincinosii?

2011-01-04T14:08:00.000-08:00

Pentru ca, mintindu-ma pe mine, se mint pe ei, de cele mai multe ori.
Pentru ca, uneori, in spatele unei minciuni se ascunde o teama (rezulta, deci, ca sunt intai lasi).
Pentru ca, atunci cand nu e vorba de teama, e vorba de jocuri fara rost care nu-i ajuta, in fond, cu nimic, mintea lor doar creeaza aceasta impresie( iluzorie, de altfel, caci viata de zi cu zi e o iluzie, adevarul e mult mai mult decat reusim sa vedem cu ochiul liber).
Pentru ca am fost mintita si am simtit, uneori mai devreme, alteori mai tarziu, cat de mult atarna minciuna asupra unei relatii interumane, dar chiar si asupura constiintei celor ce o lanseaza, in unele cazuri.
Pentru ca unora nici nu le prea iese, fie nu stapanesc arta disimularii, fie au o memorie prea scurta.
Pentru ca stiu ca pe mine ma pot minti, pe ceilalti ii pot minti, dar pe Dumnezeu nu-l vor minti niciodata!

ELSA Training Day

2010-12-10T14:19:00.000-08:00

Am participat ieri la un training pe "Managementul conflictelor" si altul pe "Mentorship", organizate de catre membri departamentului RESURSE UMANE, din cadrul ELSA Cluj-Napoca. Din punctul meu de vedere, evenimentele au fost reusite.

La "Managementul conflictelor", analizand indiciile, cauzele, efectele aparitiei unui conflict si modalitatile de prevenire sau ameliorare ale acestuia, am analizat retrospectiv atitudinea mea, cu privire la anumite stari conflictuale, constientizand unde am gresit.
Pentru gestionarea adecvata a unui conflict, trebuie evitate:
1. Culpabilizarea interlocutorului
2. Amenintarea
3. Intreruperea interlocutorului
4. Ridicarea tonului vocii
5. Violenta
6. Rascolirea trecutului
7. Dominarea interlocutorului
8. Indiferenta
Un conflict are si avantaje, nu doar dezavantaje, aceasta este ideea pe care e indicat sa o retinem, pentru a avea capacitatea de a ne exprima opinia, fara teama de un potential conflict. Categoric, in cele mai multe cazuri e preferabil sa il prevenim, insa, uneori, el ne dezvaluie chestiuni profunde la care, in alte circumstante, poate ca nu am fi avut acces.

La "Mentorship" mi-a fost amintit cat de mult conteaza fiecare amanunt al imaginii pe care o ai, pentru sustinerea unui discurs, a unui interviu, in orice caz al unei aparitii in public, avand un anumit "rol" de sustinut.
Increderea ca vei reusi este esentiala. Urmeaza sa ai capacitatea de a o transmite publicului/interlocutorului, apeland atat la limbajul verbal, dar si la cel non-verbal. Pregatirea, are, si ea o importanta deosebita, caci "repetitia e mama invataturii".

Imi plac training-urile, imi place ELSA!

Destin si greseli

2010-12-05T14:45:00.000-08:00

"- Gama larga a greselilor e daunatoare, pentru ca suntem inclinati sa tratam greselile grave la fel ca pe cele minore;
- Greseli, pacate;
- Suntem supusi greselii, adica funciar pacatosi, sau salvabili?
- Atitudini fata de greseli:
a) trecem indiferenti;
b) ne miram, le "explicam", aruncam vina pe altii, sau ne gasim scuze;
c) le "analizam" si luam masuri sa nu se repete;
d) ni le asumam ca reprezentative pentru noi;
e) le corelam, intr-o teorie generala a erorii si a naturii umane.
- Adiacente: eroare, fals;
- Destin, soarta, ursita, predestinare (sors, sortis; destino,-are = a fixa, a determina; destinatio,-onis = determinare);
- Greseala - abatere de la ce? De la norma (morala, religioasa, tehnica);
- Greseala impinge la o relatie cu tine insuti: esti pus fata in fata cu un alter-ego: tu, cel care a gresit;
- Greseala de obicei ne surprinde ( pentru ca, daca stiam, o evitam), ne dezvaluie ceva ce nu stiam despre noi si care e rau, adica ne dezvaluie eroarea despre noi, eroarea in care traiam;
Dar cat ne cunoastem? Cine e cel ce e pus in fata greselii si cine e gresitorul? Tot eu. Deci:
- Greseala e o identificare (evident, cand mi-o asum);
- Minimalizarea greselii ca autoaparare;
- Vointa - stapanire de sine: inseamna ca trebuie sa lupt contra mea? Ca sunt rau facut?
- Nesupunerea fata de norma, dreptul de a soca." (Alexandru Dragomir, Seminte)

Propriul nostru dusman

2010-08-17T02:19:00.000-07:00

Exista o tendinta generala de a judeca ceea ce nu putem intelege. Ne grabim sa etichetam anumite fapte sau judecati ale semenilor, considerandu-le gresite si condamnabile, pentru ca, poate, atitudinea lor este in opozitie cu mentalitatea noastra.
Ma gasesc uneori in situatia de a eticheta, insa am multumirea de a ma trezi imediat, realizand ca nu am niciun drept sa fiu judecator al altuia, pot fi doar propriul judecator. Si pe acest principiu, ma straduiesc sa ma educ in asa fel incat sa accept oamenii asa cum sunt, sa-i tolerez, sa-i aleg pe cei ce-mi plac, sa-i apreciez pe cei ce cred ca merita. Exista insa un moment de cumpana, cand ma cert cu mine, si nu stiu carei parti sa-i dau dreptate. Atunci cand vine vorba de rautate, invidie, parca nu mai pot fi atat de toleranta. O parte-mi spune sa-i ignor pe rautaciosi, alta ma starneste sa-i condamn. Parca mi se urca putin sangele in cap si nu mai pot accepta cu atata usurinta ca oamenii sunt diferiti si au propiile idealuri si sisteme de valori. In momentul acela am tendinta sa-i judec aspru, caci realmente nu pot pricepe ce placere gasesc unii in a face rau altora, ce placute dorinte ascunse ii pot incerca atunci cand isca scandaluri si trimit sageti ascutite celor din jur. As putea sa-i disculp pe principiul: "n-au avut, ravnesc la cel ce are". Ok, insa ce-l ce are poate ca a facut ceva pentru asta si poate ca merita. Iar daca nu merita, Cel de Sus va avea grija sa-i arate, intr-o vreme, ce are si ce merita.
Ma vad, deci, in imposibilitatea de a intelege de ce unii oameni prefera invidia si rautatea, in detrimentul acceptarii, admiratiei, eventual nepasarii? De ce nu-si vad ei de barna din ochiul lor, in loc sa caute paiul din ochiul altora? Si recunosc, acum judec, insa, repet, mi-e peste putinta sa inteleg rautatea. Probabil ca acesta va fi unul dintre putinele lucruri ce le voi condamna, chiar si cand voi ajunge la multe exercitii de toleranta, intelegere, impacare cu mine si cu ceilalti.
Voi nu va-ntrebati adesea de ce alunecam intr-o rapa urata si adanca a dezumanizarii?...

din "Convorbiri cu Octavian Paler"

2010-08-06T02:51:00.000-07:00

<< Bineinteles, pentru mine, “adevaratul, profundul Quijote” e cel care ne sugereaza ca important ar fi sa ne straduim pana la capat. Daca putem. Daca avem resurse. Daca ajungem sa credem ca nu “masura” ne poate scoate din mediocritate, ci harul (cine-l are!) de a dori, de a visa, de a iubi “fara masura”.>>

http://octavianpaler.ro/

Madalina Manole si alti oameni

2010-07-19T08:28:00.000-07:00

Simt o nevoie pregnanta sa scriu, nu doar pentru ca cea care ne-a parasit e Madalina Manole, ci pentru ca e vorba despre viata, despre oameni, despre un ceva ce lipseste, si poate ca lipseste si din vina noastra, cei care parem fara vina si care nu facem altceva decat sa ne transformam in judecatori, care dau verdicte clare.
Vestea mortii Madalinei Manole m-a cutremurat, parca nu constientizam si nu acceptam ca ea a ales sa plece.
Dupa prima reactie de bulversare, am avut tendinta sa o judec, intrebandu-ma de ce a ales sa faca asta. Apoi, am incercat sa inteleg. Mi-am amintit ca n-am dreptul sa fiu judecator, n-am de unde sa stiu ce-a fost in inima si mintea ei, ce drama o zbuciuma, ce lupta crancena ducea cu ea sau cu ceilalti. Si in tot procesul asta de a evita sa judec, m-am regasit intelegand-o, intr-o privinta. Desi condamn sinuciderea, ca act in sine, ma contrazic, poate, pentru ea, aceasta a fost cea din urma cale de impacare cu ea, cu viata, prin moarte. Stiu, viata ne e data pentru a o trai. "Oamenii s-au nascut ca sa reuseasca, nu sa esueze", imi repet adesea, insa iata ca nu toti putem gandi asa. Am tot invatat ca suntem atat de diferiti unii de altii, incat nu putem cataloga faptele celorlalti dupa propria mentalitate.
Mi-e ciuda si mie pe lumea in care ne invartim, pe lipsa de valori, pe soiul asta de democratie gresit inteleasa, pe mocirla asta in care ne scaldam si din care prea putini mai reusesc sa iasa cu fruntea sus, nepatati, sau patati, dar cu incercarea si credinta de a-si recupera ce-au pierdut. Ma macina si pe mine saracia unora(la propriu, vazandu-i fara case si doar cu cerul in fata ochilor), la figurat, a altora(cu setul lor de false valori) si ma ingrozesc atunci cand realizez ca aici traiesc si eu si acestei lumi trebuie sa-i fac fata. O lume in care oamenii se omoara, in loc sa se salveze, se urasc, in loc sa se iubeasca, sa dusmanesc, in loc sa se inteleaga, sa judeca si se grabesc sa catalogheze, in loc sa caute un sambure de adevar si sa porneasca de la premisa fratiei si intelegerii si setei de iubire pe care Dumnezeu a vrut sa o lase in noi. Sa traim in dragoste si sa ne iubim ca fratii, cam asta ar fi trebuit sa fie rostul lumii. Si de aici, iata unde am ajuns.
Asadar, sa n-o mai condamnam pe Madalina, ca si-a luat zilele, cand avea un sot iubitor, un copil frumos de crescut, confort material si rude ce o iubeau(dupa cum afirma cate unii) sa nu mai condamnam nicio alta fiinta omeneasca ce e gata, gata sa faca acelasi gest sau care l-a facut deja, hai mai bine SA INVATAM SA-I AJUTAM, SA-I INTELEGEM, SA-I IUBIM, SA-I SENSIBILIZAM SI SA-I TREZIM INTR-ATAT, INCAT SA REALIZEZE CA VIATA ALATURI DE OAMENI E FRUMOASA SI CA INCA MAI EXISTA OAMENI DE CARE EI AU NEVOIE, OAMENI IN CARE POT GASI DRAGOSTE SI ADEVAR SI CREDINTA!

Sa fii "mare" e lucru serios.

2010-06-18T07:44:00.000-07:00

E bine sa ai alaturi pe unii care sa te trezeasca, atunci cand ai tendinta "s-o apuci pe carari gresite". E bine si sa te bazezi pe ei, daca stii ca ai pe cine, prin asta dorind sa zic, ma-ntelegeti, ca ar fi oameni de nadejde. Dar, pentru ca mereu exista un dar, sa te bazezi mereu numai pe altii si sa astepti sa-ti pice para malaiata, zic eu, nu prea mai e bine. De ce? Din varii motive, cum ar fi:

1. Ii incarci pe altii mereu cu problemele tale(care, de altfel, de multe ori nici nu se pot chema probleme).
2. Pierzi timp pretios, plangandu-te, timp pe care l-ai putea folosi pentru a-ti rezolva problema(a cauta singur solutii).
3. Devii dependent(de ceilalti).
4. Devii egoist, chiar egocentric. Ai pretentia ca cineva sa te asculte in permanenta, cand ai nevoie sau, mai rau, DOAR cand TU ai nevoie, neacceptand un raspuns critic, de multe ori.
6. Devii prea comod.
7. Te subestimezi.
8. Pierzi controlul asupra ta.(Si lista ar putea continua, dar rezumand, cam asta e rezultatul meu.)
Da, sunt constienta ca fiecare are nevoie uneori de un imbold din partea altora, fie ca vine sub forma de sfat sau critica. Si la fel de constienta sunt ca in unele situatii e chiar preferabil sa apelezi la sugestii, aflandu-te in incapacitatea de a rezolva ceva cu care nu te-ai mai confruntat sau careia nu-i poti gasi si singur rezolvare, insa atunci cand faci din asta un obicei, exista anumite riscuri pe care, in timp, va trebui sa ti le asumi, ajungand probabil la vesnica intrebare: "Si totusi, de ce?" Raspunsul e foarte simplu, daca analizezi retrospectiv, OBIECTIV.

despre oameni si catalogare

2010-06-12T14:48:00.001-07:00

Stiu ca exista multi oameni frumosi, pe care uneori n-am rabdare sa-i ascult, la fel cum am convingerea ca fiecare are locul sau in lumea asta, loc ce-l "castiga" prin suma calitatilor sale.

Cand ma refer la calitati, nu ma refer la insusiri pozitive, privite abstract, ci la un tot unitar. Spre exemplu, inteligenta e o calitate, insa atunci cand vine la pachet cu aroganta, ceva da cu rest. La fel, un om frumos este nu neaparat acela care are o infatisare extrem de placuta, ci mai ales acela caruia sufletul ii radiza pe chip. Ba, as putea zice, chiar si acela caruia sufletul nu-i radiaza pe chip, caci infatisarea nu-l ajuta mai deloc, insa atunci cand capeti rabdarea de a cunoaste ce-i inauntrul sau, te poti minuna si ingrozi totodata, la gandul ca ai fi putut ignora o asemenea persoana doar pentru ca imaginea nu era atat de atragatoare cum ti-ai fi dorit.
Omul isi capata dreptul la fericire sau nefericire, prin el insusi. Prin felul in care traieste, in care daruie sau nu, prin maniera in care se vede pe sine si pe ceilalti, prin targhetul pe care si-l stabileste si mijloacele pe care le alege pentru a ajunge acolo, prin capacitatea de autoeducare si autocontrol, prin diferentierea termenilor "nu pot" si "nu vreau".
Oamenii adevarati sunt din ce in ce mai greu de gasit, dar in aceeasi masura pot fi atat de aproape, incat i-am putea ignora, daca nu ne oferim sansa de a asculta mai mult, a intelege mai bine si a cataloga mai putin.

"Criticilor mei"

2010-05-25T09:12:00.000-07:00

Postul acesta vine ca un apel la adresa celor care nu stiu sa critice.

Imi plac oamenii care ma corecteaza, explicandu-mi cum si de ce gresesc. Acesta e argumentul principal pe care ma bazez cand spun ca accept critica.
Sunt om, deci, sunt supusa greselii, insa atunci cand sunt atentionata intr-o privinta sau alta vreau sa stiu de ce. Sa inteleg si sa accept, in masura in care argumentul e corect. Sau daca e vorba de viziune, pertinent.
Voi multumi mereu celor care imi dau sansa sa invat chestiuni pe care nu le stiu sau nu le cunosc corect, sa-mi imbunatatesc sfera de cunostinte in diverse domenii, insa nu voi multumi niciodata celor care afirma ceva si nu sunt capabili sa-si sustina opinia, fie din neputinta, fie din aroganta. In contextul acesta, e preferabil sa se tacă din doua motive: pe de o parte, nu se aduce nimic nou celui fata de care este facuta afirmatia, iar pe de alta parte, persoana care critica are toate sansele sa fie perceputa gresit. Sau, poate, corect, in masura in care aroganta de care da dovada atunci cand critica nejustificat ii este specifica.

Cunosc persoane foarte pregatite care nu doar ca stiu sa critice, dar mai mult, nu-si depreciaza interlocutorul, desi sfera de cunostinte le plaseaza din start pe un nivel superior. Fata de acesti oameni am un respect deosebit si o apreciere imensa, caci isi probeaza inteligenta si nivelul ridicat de pregatire, prin toate mijloacele comunicarii cu cei din jurul lor. Isi stimuleaza astfel colegii, partenerii, cunoscutii sa-si pregateasca zi de zi arsenalul de cunostinte de care au nevoie pentru a inainta. Si in aceeasi masura ii invata, prin asta, cum sa devina la randul lor persoane care pot emite opinii argumentate. Pentru ca, stim foarte bine, nu doar mesajul conteaza, ci si maniera in care el e transmis.

SIS cu ELSA, la Iasi

2010-05-16T11:46:00.000-07:00

...unde SIS inseamna "schimb intern de studenti", iar despre ELSA v-am scris intr-un post anterior.

Saptamana trecuta am petrecut-o la Iasi, cu trei colegi de la Cluj, si multi altii de la Facultatea de Drept din Iasi. Asteptam cu nerabdare sa ajung pe plaiul moldovenesc.
Am fost primiti foarte frumos de ELSAcii ieseni si saptamana a fost una plina. Practica, vizite, distractie, preaiubita ciorba moldoveneasca, shaorma delicioasa. N-au lipsit nici emotiile, sa avem cadru complet.

SIS-ul - cum a zis si Gabita - o felie de experienta de viata.

2010-04-18T12:46:00.000-07:00

Printr-o anume conversatie, mi-am amintit azi de o draga poezie a copilariei. M-am gandit sa v-o reamintesc si voua, cu scuzele de rigoare pentru punctuatie, caci nu sunt sigura ca e cea originala; pe Google am gasit-o in mai multe variante, din pacate cartea Elenei Farago e acasa, in biblioteca. Iar poza este preluata, dupa cum bine se observa, de pe Pufulici.ro; inca nu sunt posesoarea unei pisici persane, dar cu siguranta voi fi, la un moment dat. :P

Tanu
de Elena Farago

Tanu-i un motan cuminte

Si-i atata de curat,

C-are voie sa se culce

Chiar pe pernele din pat.

Ilenuta il iubeste

Si se joaca mult cu el,

Astazi insa-i suparata –

Nu l-a mangaiat de fel !…

- Miau!… o-mbie din fereastra -

Dar fetita sta pe loc:

- Taci mai Tanule, ca mie

Nu-mi mai vine sa ma joc!

- Ce-ai patit?

- Nimic, dar mama

Asa aspru m-a certat!

- I-ai gresit ceva?

– De unde?

Pentru ca nu m-am spalat.

- Stii, fetita mea cuminte,

Iarta-ma ca-ti spun, dar eu

Pentru asta te-as si bate

Dac-ai fi copilul meu!

Zambet cu parfum de narcise

2010-04-16T07:20:00.000-07:00

Azi i-am cumparat mamei narcise. Nu i le pot darui fizic, insa am anuntat-o prin telefon, iar ea le-a primit cu sufletul.

Le-am admirat, le-am ales galbene, asa cum ii plac ei, le-am plimbat putin pana la camin, si aici le-am asezat in vaza de pe biroul din camera, imagindu-mi ca, de fapt, sunt pe biroul de acasa si ca mama le zambeste cald, cum numai ea stie.
Va marturisesc, ideea de a-i darui mamei flori prin puterea gandului si-a sufletului mi-a venit in momentul in care am vazut la coltul strazii o batranica a carei privire si calmitate m-a emotionat. Astepta acolo, in colt, cuminte, infofolita bine(caci vremea iar nu ne miroase a primavara) ca vreunul din trecatorii grabiti sa se opreasca poate, macar sa admire buchetele pe care le pregatise. Fara sa-si anunte marfa, fara sa traga la propriu de careva sa-i cumpere si ei florile. Am trecut si eu grabita pe langa ea, iar dupa vreo cativa pasi m-am intors.
"Vreau si eu un buchet!" am zis. Mi-a comunicat pretul si m-a lasat sa-mi aleg. Am continuat:"Galbene, cum ii plac MAMEI." Ea mi-a zambit duios si mi-a spus ca eram prima care se oprise azi sa cumpere florile primaverii. Poate unii m-ar ironiza sau ar considera ca se intampla ca astfel de oameni sa te emotioneze, cand de fapt sunt niste sarlatani. Dar aceasta batranica mi-a transmis ceva, si desi aparentele insala uneori, de data asta nu cred ca m-am pacalit.
In final am fost multumita din doua motive: pentru mica mea contributie fata de aceasta persoana si pentru darul oferit mamei.

weekend cu ELSA

2010-03-15T06:03:00.000-07:00

Trei zile in care m-am simtit foarte bine.
Am fost cu ELSA Cluj-Napoca la Suncuiusi. Eram membru nou si vorbesc la timpul trecut pentru ca acum ma simt integrata in colectiv. Ceea ce credeam ca poate insamna ELSA, mi s-a confirmat zilele acestea: echipa, interese comune, talente comune(sau nu), firi diferite, insa oameni frumosi. La toate astea se va adauga munca pentru activitatile ce urmeaza, insa impresii despre ele, dupa ce ma voi implica in asta.
Revin: am savurat cu placere atat serile de chitara, cat si olimpiadele organizate de cei de pe departamentul Resurse Umane, care au fost foarte distractive. M-a emotionat discursul Adelinei, declansat de o discutie contradictorie cu referire la statutul ELSA.
Am fost la pestera Ungurul Mare. Am vizionat desene animate si povesti si ne-am amuzat copios, am povestit despre copilarie si jucarii. Era sa uit de momentul surpriza pentru ziua lui Radu. Tort delicios cu inghetata si ciocolata, sampanie, baloane si clasicul "La multi ani!", in cor.
Multumesc membrilor ELSA Cluj-Napoca pentru un weekend frumos. Si sper sa-mi confirm, odata cu trecerea timpului, tot mai mult ideea ca aceasta va fi o "colaborare" rodnica pentru mine si pentru ELSA deopotriva, pentru mine si pentru ceilalti elsaci.

P.S. ELSA este The European Law Students' Association, pentru cei care nu stiu.

Iesi afara!

2010-02-28T12:27:00.000-08:00

"Iesi, am zis! Deci, nu am de gand sa te suport toata noaptea, sa-mi alungi somnul! Am zis sa iesi!"

"Bai Andra, musca asta e nesimtita!" -
mi-a zis, dupa ce si-a dat seama ca nu-i albina(prima reactie a fost: "Vaaiiii, ce-i aia?") Mie mi-a sarit putin inima, ca de obicei cand vede ceva si exclama intr-o maniera de zici ca a vazut o stafie. Cand ma uit pe tavan, un bazoi urat, dar simpatic, avand in vedere ce spectacol mi-a oferit in seara asta.

"Nu ma intereseaza, dar te scot din camera, chiar sa stiu ca te omor! Ce urata esti! Si nu mai bazai atat! Si iesi, am zis!"

Eu in vremea asta citeam un articol si o auzeam cum se certa cu musca.

"Eu nu glumesc, eu nu dorm cu musca asta in camera. Asa, sa vezi ce-ti fac eu tie acum. Fugi de acolo! S-a ascuns dupa neon? I-o fi frig."

Eu parasisem intre timp articolul, sa ma uit, extrem de amuzata, la crancena ei lupta cu bazoiul ala urat care parca ii facea in ciuda. El la geam, mai sa iasa, ea dupa el, cu un prosop in mana. Cand aproape se simtea eliberata de apasatoarea lui prezenta, bazoiul face drum intors spre neon.

"Iar te-ai ascuns acolo? Tot te prind eu. Stai asa!" Ia un scaun, il pune in mijlocul camerei, sub neon, ia o rigla si se urca pe scaun. Apropie muchia riglei usor, usor de tavan, de ziceai ca vrea sa paseasca fara zgomot. Si pac! Si musca jos.

"Unde-i, Andra? Am omorat-o? Sau a fugit?"

Eu inca radeam pe infundate. Ea se uita spre podea, si vede bazoiul intins, obosit, frant, invins, ca dupa un adevarat razboi.

"Aha! Ti-am zis eu sa nu te pui cu mine! Na ca te-am omorat, m-am facut criminala. Pot sa dorm si eu ca oamenii la noapte."

Va dati seama ca unele replici n-au fost reproduse cu exactitate, regret nespus ca n-am inregistrat-o, s-o fi citat apoi perfect. Oricum, va marturisesc, a fost extrem de comica. N-am rezistat sa nu va povestesc cum a omorat prietena mea o musca, in aceasta memorabila seara de 28 februarie. E de pus in calendar. Nu ca ar fi prima oara cand privesc un om care omoara o musca, ci pentru dialogul care m-a amuzat copios. Daca o si vedeati, era perfect.

Era sa uit sa va povestesc ce era mai important. Finalul: a infasurat-o in hartie igienica si a aruncat-o la cos, nu care cumva sa se trezeasca la noapte si sa ne disturbe somnul. :)))
Si daca ma gandesc bine... Oare cum o sa putem dormi cu un "cadavru" in cos?:))))))))

"Closer" si eu, azi

2010-02-25T14:28:00.000-08:00

Am revazut "Closer". Il mai vazusem in urma cu vreun an. Acum l-am perceput diferit si nu-i de mirare. Relatia, pardon, relatiile dintre personaje nu m-au mai bulversat ca data trecuta. Pesemne ca, pe parcurs, am mai "invatat" unele chestii. Ceea ce iar nu ma mira. "Omul cat traieste, invata."
Ne mai schimbam, pe alocuri, evoluam(vreau eu sa cred, desi la unii procedeul e putin invers), ne intalnim cu idei sau concepte pe care cu ceva vreme in urma le condamnam sau pur si simplu nu le puteam percepe, insa cred ca in mare parte suntem aceeasi. Sau nu? E drept, depinde de noi, de scop, dar si de mijloc. Modalitatea in care ajungi intr-un punct are mai multe variante, intrebarea e: pe care o vei alege? Eu aleg sa fiu eu de fiecare data, fie ca asta inseamna si condamnare din partea unora. Esential pentru mine e sa am constiinta nepatata. Asta imi da mereu o stare de bine, ma incarca energetic si-mi faciliteaza urmatoarele alegeri, chiar si atunci cand urmatoarea alegere imi sifoneaza putin sufletul. Recunosc, nu stiu sa fiu egoista, desi exista o forma de egoism utila. Dar se pare ca ea nu se "foarte" pliaza cu mine sau eu cu ea. Si totusi, poate peste un an o sa va spun contrariul... Cine poate sti? Viitorul e imprevizibil.

Mi-a placut!

2010-02-17T10:45:00.000-08:00

SPLENDIDA CETATE A CELOR O MIE DE SORI, de Khaled Hosseini - o lume in care dorinta de respectare a religiei trece dincolo de fundamentalul drept la existenta, pe care ar trebui sa-l aiba orice fiinta umana, indiferent de rasa, religie sau sex.
Am trecut, citind aceasta carte, printr-o multitudine de senzatii: de la compatimire la groaza, de la admiratie la dezamagire, de la zbucium la implinirea pe care o poate da un final linistit. Si pentru ca uneori cuvintele sunt de prisos, si pentru ca as vrea sa va spun mult mai mult, dar pentru ca stiu ca doar citind veti intelege mai bine, ma opresc aici, spun: convingeti-va singuri, mai ales ca ceea ce veti citi acolo nu e fabulatie.

Un proiect minunat!

2010-02-15T07:56:00.000-08:00

pentru ca tot am amintit azi de teatru, m-am gandit sa va arat rezultatul unui proiect din care am facut parte, ce-i drept, nu in copilarie, ci mai recent:)

Eminescu - continuare

2010-02-15T03:49:00.000-08:00

Tocmai m-am intors de la scoala. Nu de la facultate, ci dinspre cladirea scolii generale, de care ma leaga amintiri foarte placute. Melodiile despre care v-am scris ceva mai devreme au determinat reintalnirea mea, de astazi, cu cativa profesori dragi si cu persoana de care va spuneam ca mi-a deschis drumul spre marea mea pasiune: teatrul. Dupa ce i-am telefonat si am aflat ca este la scoala, am fugit de indata sa o revad. Nu mi-am dorit nicio secunda sa-i aduc lacrimi in ochi, insa daca acestea izvorau din constientizarea influentei pe care a avut-o asupra mea, fiind deci motiv de bucurie, deja nu ma mai simt vinovata. O senzatie placuta la revederea celor ce mi-au fost dascali in cea mai frumoasa perioada a vietii, de pana acum: copilaria si pre-adolescenta. Respect, recunostiinta!

Eminescu!

2010-02-15T00:21:00.000-08:00

Gasind in dimineata aceasta, intamplator, pe YouTube, piesele ce vor urma, m-a cuprins un fior. Am inceput, intr-o clipita, sa rememorez activitatile pe care le organizam la scoala generala, sub supravegherea doamnei bibliotecare a scolii, in cinsta lui Eminescu. Am participat la asttfel de activitati cam din clasa a2a, daca imi amintesc bine, pana la sfarsitul ciclului primar si gimnazial. Sunt si acum recunoscatoare nu doar invatatoarei, profesorilor de limba si literatura romana, care mi-au inspirat pasiunea pentru literatura, dar mai ales doamnei bibliotecare, care a trezit in mine si pasiunea pentru teatru. La majoritatea concursurilor si reprezentatiilor de acest gen, din copilarie, am participat sub indrumarea si pregatirea dumneaei, iar premiile obtinute au fost rezultatul efortului meu, dar si al dansei, deopotriva. Si ca sa nu ma cuprinda melancolia si mai mult, va postez aici melodiile despre care vorbeam, iar eu pun mana pe telefon urgent. Auditie placuta!